România Frumoasă – Obiceiuri de Bobotează, la sate

Share

Printre obiceiurile de Bobotează, unele dintre acestea reunind elementele religioase cu cele magice, se numără și cele legate de aflarea ursitei sau a orândei.

Astfel, în zona Munților Apuseni, fetele care doreau să își cunoască orânda, ajunau în ziua de dinainte de Bobotează. Apoi își preparau o turtă din făină de grâu sau de mălai, frământată cu apă și sare, care era coaptă în cuptor sau pe plită. Jumătate din ea era mâncată afară, după asfințitul soarelui, stând pe tăietorul de lemne.

În timp ce mânca, fata trebuia să fie atentă din ce parte a satului latră câinii, lucru care anunța în ce zonă locuiește viitorul soț.

Cealaltă bucată de turtă, era pusă sub pernă cu un fir de busuioc, în speranța c viitorul mire va apărea în vis.

Potrivit etnologului Maria Bocșe , în lucrarea „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, o altă practică spunea ca în ajun fata să pună în apa râului un fir de busuioc luat de la umblatul preotului cu crucea în apa râului. Dimineața, aceasta urma să verifice busuiocul dacă pe crenguță s-au prins fire de păr de animal. Acestea prevesteau cât de bogat va fi mirele.

Credit foto: Apuseni.info.

România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri

Read more

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Primăria Sectorului 2 București, alături de Circul Metropolitan București, invită familiile la un eveniment special care îmbină spiritul comunității, dragostea pentru animale și bucuria copilăriei: un târg de adopție de animale completat de un amplu program de activități recreative pentru cei mici. Sub mesajul „Prietenie fără spectacol – weekenduri pline de

By Marilena Ion