România Frumoasă - „Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu, în prima sală a lumii

Share

 La finalul lunii trecute, în Sala de Aur a Filarmonicii din Viena, capodopera lui Ciprian Porumbescu a fost interpretată de orchestra Operei Naționale București, sub bagheta maestrului dirijor Daniel Jinga.

Evenimentul este unul simbolic pentru România. Acum un secol, Ciprian Porumbescu studia în aceeași sală care era folosită de Conservator ca spațiu de studiu. În plus, este pentru prima dată când Opera Națională București cântă la Viena.

A fost emoționant să facem muzica lui să răsune chiar acolo”, a afirmat dirijorul. Concertul face parte din proiectul „Ciprian Porumbescu – leagăn de tradiție și spiritualitate românească”, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Concertul  este un omagiu adus marelui compozitor Ciprian Porumbescu și se înscrie în cadrul evenimentelor de celebrare a acestuia în 2023, an dedicat marcării a 170 de ani de la naștere.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa: Opera Națională Română.

Read more

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Primăria Sectorului 2 București, alături de Circul Metropolitan București, invită familiile la un eveniment special care îmbină spiritul comunității, dragostea pentru animale și bucuria copilăriei: un târg de adopție de animale completat de un amplu program de activități recreative pentru cei mici. Sub mesajul „Prietenie fără spectacol – weekenduri pline de

By Marilena Ion