Răspuns la interpelarea senatorului Alexandru Cordoș

Share
Luni 10 martie 2014 domnul senator Alexandru Cordoș a adresat o întrebare cu privire la eficiența ordinului deprotecție pentru victimele violenței in familie catre Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale șiPersoanelor Vărstnice și Ministerul Afacerilor Interne. Ne-am bucurat ca domnia sa a aratat astfel sprijinpentru victimele care sufera ca urmare a Ñsitelorî procedurale prin care curge textul de lege de la litera sa
raspuns interpelare senator Cordos
catre realitate. Datele culese și sintetizate de cele 11 organizații din rețeaua noastra, date pe care le-a primit și domnul senator,arata ce înseamna urgența în implementarea prevederilor legii cu privire la ordinul de protecție. Pe site-ul Asociației Transcena  sunt răspunsurile celor două ministere.  Vom reveni.

Read more

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Târg de adopții de animale și distracție pentru copii în Sectorul 2. Calendarul activităților de familie în aprilie

Primăria Sectorului 2 București, alături de Circul Metropolitan București, invită familiile la un eveniment special care îmbină spiritul comunității, dragostea pentru animale și bucuria copilăriei: un târg de adopție de animale completat de un amplu program de activități recreative pentru cei mici. Sub mesajul „Prietenie fără spectacol – weekenduri pline de

By Marilena Ion